23 dec. 2009

POVESTEA CRACIUNULUI




De-a lungul timpului s-au spus si s-au scris zeci de povesti despre cum a luat nastere Craciunul, pe mine m-a impresionat cel mai mult urmatoarea :


Potrivit unei legende, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani, un om bogat, dar vestit pentru zgârcenia sa, pe nume Crăciun, era proprietarul staulului aflat la marginea Bethleemului, în care s-a născut Iisus Hristos.
Cu puţin înainte să-l nască pe Mântuitor, Fecioara Maria s-a oprit la casa acestuia, căutând un adăpost pentru noapte.
Cum avarul Crăciun era plecat, Crăciuneasa, soţia lui, i-a deschis uşa Fecioarei şi i-a spus că îi este frică să o primească în casă pentru că soţul său e cam iute la mânie şi nu vrea să-i iasă din vorbă.
Atunci, Fecioara Maria a rugat-o pe Crăciuneasă să o lase măcar să înnopteze în grajd. În cele din urmă, femeia a cedat. S-a gândit că soţul său va veni târziu acasă, frânt de oboseală, şi nu-şi va da seama că peste noapte, în grajdul său, lângă dobitoace, a stat o străină.

MINUNEA DIN STAUL

La scurt timp după ce a ajuns în grajd, Maica Domnului a fost cuprinsă de durerile facerii. Avea nevoie de ajutor, iar Crăciuneasa nu a ezitat şi a moşit pruncul. Crăciun venise acasă şi cum nevasta lui îşi tot făcea de lucru prin staul, a intrat la bănuieli. Aşa a aflat că soţia lui a primit peste noapte o femeie străină şi a şi ajutat-o la naştere. Furios, i-a tăiat mâinile consoartei cu o bardă.
Numai că Maica Domnului a văzut ce s-a petrecut. A luat mâinile Crăciunesei, le-a pus sub faşa pruncului Iisus, iar apoi, spune legenda, i le-a pus la loc, iar acestea s-au făcut mai frumoase ca înainte.
Odată minunea înfăptuită, Crăciun a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare Maicii Domnului. Dar aceasta i-a spus că va primi iertarea numai şi numai dacă va posti câte şase săptămâni în fiecare an, înainte de naşterea Lui Iisus si le va face cadouri copiilor in ajunul nasterii Domnului.





VA DORESC TUTUROR S-AVETI PARTE DE UN CRACIUN CAT MAI FERICIT , ALATURI DE CEI DRAGI!


3 comentarii:

adi_coto spunea...

Craciun fericit si multa sanatate la toata familia boxului romanesc!

Sarbatori fericite!

Anonim spunea...

Ho Ho Ho... Merry Christmas

Anonim spunea...

Un an nou mai fericit :)